Servicii de Dezinsecție oferite de Deratix
Deratix pune la dispoziție servicii complete de dezinsecție, intervenții preventive regulate (lunare sau trimestriale) și intervenții curative ocazionale pentru rezolvarea problemelor curente cu dăunătorii.
De ce este necesară dezinsecția în case și spații comerciale?
- Primul și cel mai important motiv este protejarea sănătății. Dintre bolile transmise de insecte se numără malaria, febra galbenă, meningoencefalita West Nile transmisă de țânțari, febra butonoasă, boala Lyme transmisă de căpușe, intoxicații alimentare prin bacteria E. coli transmise de muște, pesta, tifosul murin transmise de purici, etc.
-
De asemenea, dezinsecția contribuie la evitarea pagubelor economice, precum infestarea cu gândaci de bucătărie într-un restaurant, situație care ar putea afecta reputația și clienții.
Când și unde trebuie efectuată dezinsecția?
Dezinsecția trebuie efectuată atât în interiorul, cât și în exteriorul tuturor spațiilor locuite sau circulate de oameni. Tratamentele împotriva insectelor taratoare, cum ar fi gândacii, puricii și ploșnițele, sunt recomandate pe tot parcursul anului, în timp ce dezinsecția împotriva insectelor zburătoare (cu excepția dăunătorilor de depozit) este indicată începând din luna martie și până în octombrie-noiembrie, în funcție de temperatura ambientală.
Proceduri utilizate pentru dezinsecție
Aplicăm proceduri de dezinsecție care vizează eliminarea completă a surselor de infestare și crearea unei bariere de protecție împotriva acestora.
Dezinsecția constă în două etape:
- Etapa de eliminare: Se aplică o substanță lichidă sau solidă (prin pulverizare/nebulizare) în toate zonele necesare, eliminând orice formă vie a insectelor.
- Etapa de prevenție: Se efectuează la 8-14 zile după prima etapă, având în vedere că 14-21 de zile reprezintă perioada de incubație a ouălelor/larvelor. A doua intervenție are rolul de a elimina larvele și are efect remanent de aproximativ 90 de zile, oferind o barieră împotriva surselor externe de infestare.
Pregătirea dezinsecției
Pentru o eficacitate sporită, clienții trebuie să asigure accesul la toate spațiile ce urmează a fi tratate. În plus, se recomandă curățarea în prealabil a pardoselilor pentru un randament optim. După dezinsecție, ferestrele trebuie menținute închise timp de 2-4 ore, iar suprafețele tratate nu trebuie curățate timp de cel puțin 48 de ore.
Clientului i se recomandă să nu acceseze spațiul tratat în intervalul menționat și să aeriseze încăperea timp de 15-20 de minute înainte de a o utiliza pentru a elimina mirosul substanței utilizate.Aceste proceduri asigură un mediu sănătos și protejat împotriva dăunătorilor, contribuind astfel la buna funcționare a spațiilor rezidențiale și comerciale.